de la Dan, unul dintre putinii prieteni din intinderea internetului.
Ii multumesc!
vineri, 20 noiembrie 2009
sâmbătă, 31 octombrie 2009
joi, 29 octombrie 2009
pentru cine o fi curios cat de conflictual eram acum cateva luni, pun blogul vechi aici. :)
va rog, indulgenta...
31 mai 2009
La revedere
Acesta a fost ultimul articol. Va multumesc pentru rabdare. Nu doresc sa mantuiesc pe nimeni... Nu stiu daca macar pe mine o sa reusesc. Sa curga lumea asa ca pana acum, sau dupa un nou plan. Cred ca vom supravietui.
Nu este un bilet de adio :). Va salut, ma inclin!
Lumina si libertate! (inca nu au murit de tot)
Later edit: Fac acest gest pentru ca 1) am treaba, 2) sunt, nu perseverent, ci consecvent. Precizez ca am declarat carei secte apartin, spre deosebire de persoane care, in ciuda pozitiei privilegiate, nu o fac, neprecizand nici rolul pe care il au in marea schema care nu e a lor, nici a urmasilor lor, nici a urmasilor urmasilor lor. Salutari!
Publicat de alexandru la 19:33 17 comentarii
Perseverenta si multumiri
Trebuie sa ii multumesc lui Oreste pentru ca imi da teme de gandire si vorbire :).
Explicasem mai devreme in primul articol de pe acest blog, datorat (sau cauzat:)) lui Oreste, cam care e parearea mea cu planul binelui si ce arcuri il imping pe el la suprafata. Nu am gasit altceva mai bun decat sa raspund aici pentru cei interesati de parerile mele. Este un exercitiu in primul rand de intentie si mai apoi de retorica. Cred ca traim vremurile tuturor posibilitatilor si mai cred ca daca ne straduim un pic putem demonstra orice. Singurul argument pe care mi-l pot aduce in favoarea-mi e ca eu nu am scop, ceea ce ma face inofensiv, cosmic vorbind.
Perseverenta? Uau. Perseverenta e speranta, e Sisif, e nefinita, e urmarirea scopului pana la capat. De ce acel scop, oricare ar fi, este atat de important incat merita urmarit? ce ofera el? nu este universul infinit? avem un punct terminus? ni se termina incarnarile? ne GRABIM undeva? si daca nu ne grabim, de ce pastram directia?
Daca ati vazut vreun documentar de-al lui Michael Tsarion (paranoid schizopat, conspirationist, dar simpatic) ati cunoscut cum vede el perseverenta. Masonii (imi cer scuze, e discursul lui) au cateva atribute: cunoasterea dusmanului, cunoasterea momentelor cheie de actiune, puterea de sacrificiu suprem, dar cel mai important RABDAREA. Toate insumeaza pe litere: Perseverenta. Nu vad de ce un om simplu care traieste maxim 140 de ani ar avea rabdare... De ce ar astepta sa se intample vreun nustiuce fantastic, astfel incat existenta lui sa merite?
De ce ne fortam in directii liniare? Nu vedem in cate directii ne este atrasa mintea? Avem nevoie sa le oprimam pentru a persevera?
Bun, sa perseveram pentru a deveni mai buni. Dupa ce devenim toti mai buni, ce ramane de facut? Nu asta e amuzamentul? sa incercam intr-o lume imperfecta? sa fim vitregiti de ea si sa reusim sa izbavim? Creierul uman functioneaza doar prin analogie. E singurul mijloc de rationalizare pe care il stapanim.
Sa cautam, zic, chiar impreuna! Nu ma pot opune cand si eu fac asta imrpeuna cu voi. Dar sa nu fortam membrele omenirii... Poate nu stim noi cand e ea gata de salt. Sa nu cadem in rapa cu totii deodatata. Sa nu uitam ca o flota se deplaseaza cu viteza celui mai incet vas, nu cu viteza medie a tuturor. Din 6mld de suflete, daca e unul prima oara aici, si nu stie mersul, de bine si rau? Poate de unde vine el nu se punea problema asa...
Argumentati si contra-argumentati! Totul!
PS: daca e asa de usor de verificat o conotatie masonica (iar is un vitel manipulator si paranoic) de ce nu o facem totusi? Google - la naiba!
Oreste, te rog sa nu te superi. Nu iti vreau raul. Chiar imi esti un partener de discutie. Nu vreau sa te schimb in vreun fel. Se poate ca eu sa gresesc amarnic. Insa ne folosim de acelasi litraj de creier... si trebuie sa argumentam egal.
Publicat de alexandru la 18:06 0 comentarii
Cine e primul, spiritul sau gaina?
Pentru Dan, cel care ma considera egalul sau, desi e cel putin dublul meu. :)
Urmeaza acele elucubratii de care iti povesteam in particular. Va sfatuiesc sa faceti o conventie cu autorul si sa luati anumite paragrafe ca metafore temporale sau faptice.
Ai intrebat la un moment dat, in discutia cu sirul lui Fibonacci ( http://codulluioreste.blogspot.com/2009/05/normal-0-microsoftinternetexplorer4_1996.html#comments ), despre relatia de incluziune posibila intre lumea spiritului si Univers.
O sa iti raspund prin lucruri pe care si eu le-am reperat recent, ba din auzite, ba din citite, ba din minte mestecate. Mi se pare in felul urmator: infinitul si spiritul asa cum le cunoastem sunt introduse in secolul XVI de iluminati (nu neaparat cu "I" mare) care au trait in Anglia. Ei au contactat prin metode magice spirite superioare din alte dimensiuni (conventia cu autorul, va rog). Aceste contacte erau de felul pe care le-ar provoca o furncica inspre un om, va dati seama de diferenta de nevoi, perceptie, putere de intelegere etc. Acele adevaruri relevate atunci sunt in mare parte cunoscute azi, cel mai important dintre ele fiind dublul infinit in care traim - micro si macro - cosmic. Alte adevaruri sunt duse de acesti maestri initiati mai departe pentru a da cea ce numim societate moderna cu tot progresul de atunci pana acum, fabulos sau morbid, cum o fi.
O alta idee fabuloasa, la mintea cocosului, de altfel, am intalnit-o recent. Ea spune asa: emotiile sunt pentru spirit ceea ce mintea noastra percepe de la corpul nostru fizic drept senzatie pura sau satisfactie a simturilor primare. Se poate interpreta si altfel, pentru ca mintea le simte si nu spiritul, de care suntem inconstienti in mod curent. De fapt, poate emotiile sunt acele activitati motrice constiente pe care le transmitem corpului pentru a umbla in doua picioare, de exemplu.
Deci, uite trei verigi ale infinitului comunicand intre ele subtil. De la nivelul de inteligenta al organului intern spre inteligenta mareata a mintii si mai departe spre neintelesul spirit. Asa cum de la inteligenta celulei proprii putem "cobori" pe lantul inteligentei spre cel macromolecular, tot asa putem "urca" spirala catre acele entitati spirituale care, conform lantului din trei entitati de care vorbeam, ne includ, de fapt. Exista si entitati inteligente care sunt paralele cu noi, in sensul incluziunii, nu le includem dar suntem impreuna inclusi intr-o alta multime. Si iata cum am dat o mare satisfactie teoreticienilor multimilor.
Inca un argument al incluziunii: un bun prieten mi-a destainuit acum ceva timp ca el vrea sa se reapuce de matematica. Spune ca totul se poate explica prin ecuatii etc. Eu cred ca matematica este doar ceea ce poate percepe mintea noastra in univers. E ca si cum ai spune ca toate culorile luminii sunt cele pe care le vedem, ignorand spectrul complet, cu atatea lungimi de unda straine retinei. Poate ca matematica este ceea ce ne explica noua realitatea fizica spre care cu precadere tindem sa credem ca apartinem, lasand spiritul neexplicat, nenecesar. Dar simtim ca e acolo... Poate matematica este inteligenta rinichiului, fara de care restul s-ar sincopa in pietre etc.
Daca aceasta lume are aspecte fizice de nestramutat, care pot functiona, la o adica, si fara spirit, inseamna ca ele formeaza o multime care nu include spiritul. Macar mintea noastra poate fi convinsa de asta, oricat de neadevarat ar fi. Atunci, spiritul si lumea fizica sunt doua multimi incluse evident, in alte cutii de tip "Iona", colege paralele sau intrepatrunse, inconstiente macar una de alta, spre infinit.
Nefinitul universului este dubios, mental vorbind. Baietii care cauta de zor particula lui Dumnezeu... Acea particula am inteles ca e cea care da masa atomilor... Problema ei este ca ea apare din nimic, din infinit, deodata. De asemenea, infinitul nu este suma a multor lucruri, pentru ca aceasta suma ar da un rezultat finit, paradoxal, in afara cazului in care multimile sunt infinite, sau in numar infinit, definirea prin sine fiind ilegala logic si academic vorbind.
Cred insa, ca spiritul este inclus in univers, si prin moarte vom afla raspunsul. Nu indemn la sinucidere, pentru ca excursia pana acolo e fabuloasa, iar rezultatul infinitului merita asteptat.
Inca una: lantul de incluziuni de care vorbeam... el poate nu este infinit in ambele sensuri, mai degraba fiind circular, asa cum invatam de la fizica noua, cuantica.
Salutari si mult spor in cautari!
Publicat de alexandru la 13:51 0 comentarii
27 mai 2009
Speranta, incotro?
Pe asta am clocit-o de ceva vreme, atunci cand brevetasem expresia "speranta moare ca proasta". V-am intrigat?
V-ati gandit vreodata ca noi suntem programati, spre deosebire de animale, cu speranta? Ati vazut vrun hamster gandindu-se nostalgic la trecut si cu asteptari de la viitor?
Oare nu este speranta acea "prima directiva" a lui Asimov? Oare nu este ea cea care ne deschide canalul de receptie a minciunii si amagirii? Intrebati-va sincer cand ati trait ultima oara in prezent. Va ajut oleaca. Atunci cand ne trezim ne gandim ce o sa mancam dupa ce ne spalam. Cand mancam ne gandim la drumul aglomerat pana la munca. In timpul drumului pana la munca ne gandim la ce avem de facut in ziua respectiva. La munca ne gandim ce bine ar fi fost la o bere sau la ce o sa facem acasa, impreuna cu cei dragi. Acasa, seara, ne gandim la soarta umanitatii si a noastra, a copiilor nostri si, evident, la ziua de maine.
"Hai ca la anul poate e mai bine?" Sa renuntam la acest canal de amagire. Sa ne bucuram acum de ce avem, sa cumpanim urmatoarele 10 minute. Sa ne facem planuri de viata sau pentru ziua de maine fiind constienti ca ni se poate intampla oricand o revelatie ce ne va duce pe alt drum. Sa nu ne legam de gardul predestinarii si de garofita nesansei sau a sperantei.
Sa va fie lumina!
Publicat de alexandru la 19:14 6 comentarii
Sa multumim uneltelor
Va multumesc si va imbratisez (scurt, insa) pentru ca fara voi si marile "voastre" planuri nu as fi eu liber!
Sunteti reperul, punctul de inghet al apei, particula pe care vazand-o, o pot masura pe a lui Dumnezeu.
He he, suntem prizonieri reciproci in chestia asta numita explorare. Voi poate aveti fular si clapari, dar eu sunt mai bun... nici macar harta nu am. Va pup!
Publicat de alexandru la 17:46 3 comentarii
Sa nu fim unelte
As dori acum, ca tot ma impinge naiba sa particip la "net", sa continui discursul pe care nu mi l-am propus decat spontan, si prin care incerc doar sa echilibrez lucrurile.
Binele este folosit de multe ori in negotul de suflete... Vrei sa le fie bine copiilor tai? vrei sa transformi lumea si sa fii tinut minte? vrei sa ajuti oamenii sa le fie bine? Iti spunem noi cum sa faci! Nasol! mai ales daca va cititi interogatiile de mai sus imaginandu-va ca sunt emanate de un ranjet sinistru. Atunci de ce o gura de aur, un om bland care pare intelept, este ascultat si rabdator ar da credibilitate unei retete exterioare noua? Fie ea si o reteta de Bunatate.
Nu zic, daca nu ar fi unii care sa zica aceste lucruri, ar fi uitate. Insa, ei nu trebuie sa traga pe nimeni de maneca, nu trebuie sa se puna in fata ta si sa agite mainile, nu trebuie sa iti intinda curse ca mesajul lor sa strabata.
Nu trebuie ca cei care au condus lumea pana aici sa fie pusi de o parte sau alta a lumii, ei fiind actori si regizori in toate nuantele de gri ale actiunii umane. Putem sa dam vina pe ei ca planeta este, iata, in rahat, insa nu putem sa uitam ca ea poate este acolo conform unui plan si ca nu va fi scoasa decat de aceiasi baieti isteti. Evident, in schimbul a ceea ce vor ei, ce-o fi aia, ca nu mai intreb, m-au plictisit deja.
Mersul la vot, speranta zbierata din bojoci, gadilarea ieftina a spiritului de tip "toti suntem speciali" (nu zic, iar, ca n-o fi asa - dar tonul... tonul!) sunt mecanisme de angoasare a unora si de anesteziere a altora. Nimeni nu traieste viata proprie ci sperante induse, uitand cum e sa fii sincer cu tine.
Nu vreau sa manjesc nume, nu vreau sa dobor idei, pun intrebari si eu, ca vitelul la poarta noua. Eu ma dezagesc foarte repede de oameni si idei, trec repede peste ce au de oferit pentru ca cei mai multi sunt liniari. Prietenii care inca nu m-au dezamagit evolueaza incontinuu, oamenii cu care pot vorbi liber sunt si ei in cautari si nu renunta. "Pomul trebuie judecat dupa roadele pe care le da"... dar sa nu ne uitam la umbra lui ca sunt multi fructiferi in lume... sa vedem ce au si ei de zis, sa ascultam mult si din toate partile, ca altfel trepanare se cheama.
Sa ne fereasca sfantul sa fim scindati in fiinta si mai ales in specie. Cautarile de care vorbesc nu au o concluzie si nu se termina, cu drumul ramanem cand plecam de aici... E ca si cum ai merge in Atena si ai manca numai la Mc'rahe, ai vizita doar zona hotelului si gata. Sper, inca, sa nu fie printre noi unelte care transforma lumea in speranta ca vor fi iertati de cei ce le manuiesc. Nu o sa fie ridicati la cer, ci abandonati, nu vor afla raspunsuri, ci noi intrebari, ca dependentii de opiu, permanent anesteziati, spre moarte.
Sa fim buni, dar prin noi, si sa ii facem pe altii care vor si asta e natura lor sa fie... Sa nu uitam ca cei care sunt "rai" au rostul lor, ori ca test pentru cei buni, ori ca rasplata pentru ce li s-a petrecut demult in alte ere.
Sa nu fim buni prin planurile altora, sa nu votam, sa nu ne supunem, sa nu credem decat in ceea ce simtim. Fara slogane eftine spuse semi-intelectualilor de se cred formatori si nu interlocutori. Sa nu credem in cei ce se vor prezenti si simt amenintari, sa nu uitam ca sunt mai pacaliti decat noi pentru ca ei au vazut primul raspuns si au crezut ca le vor capata pe toate.
La buna vedere, mari maestrii ai pacalelii proprii! Si noi astia, cati mai suntem, sa nu fim unelte! Mana care tine ciocanul este condusa de cap, iar capul de nevoi, iar nevoile de supravietuire, iar supravietuirea de naiba stie ce. :)
Publicat de alexandru la 16:03 1 comentarii
26 mai 2009
De ce alegem
Binele tau nu este binele meu.
Din consideratiile mele filosofice recente:
Binele se deosebeste de Rau pentru ca NU ARE UN PLAN. Raul are nevoie de plan pentru ca el trebuie sa cuprinda ca sa supravietuiasca. Nu am fi buni daca nu ar fi altii rai, asa cum nu am vrea sa fim liberi daca nu am fi intai prizonieri.
Binele nu are un plan pentru ca el doar exista si se manifesta prin toti. Unii alegem sa il luam in brate altii nu alegem in general asa ca murim in rau.
Liberul arbitru este cea mai puternica arma. Alegerea pe care o fac eu cu mine in mintea mea de a nu face rau este puterea de care ma ajut zilnic. Faptul ca pot fi constient de alegeri ma ridica deasupra celor care sunt sclavii naturii lor bune sau rele.
Sa zicem ca ma supun unui sef in timpul meu de lucru. Poate el este cel mai antipatic om pe care l-am intalnit. Daca eu aleg intre a ii raspunde cu rautate sau cu violenta (pot, de exemplu, sa il infund cu capul in veceu si trag apa, dupa care sa plec la mare si de acolo, pe jos si inot spre Peru) si a continua greaua calatorie care imi este pusa in fata pentru a progresa spiritual, atunci sunt mai puternic, intreg spiritual, dar mai ales liber.
Nu cred in binele colectiv. Nu definesc binele ca acea indestulare fizica, mentala, pamanteasca. Binele este superior acestora - te poti bucura de toate, timp in care sa fii raul pamantului. Binele generalizat sau adunat in cocoloase mari trage dupa sine un rau la fel de coagulat, mai grav si mai subversiv. In primul rand, lipsa alegerii de a fi bun este un mare rau.
Incheiere pentru tine, d-le Oreste: Nu judeca. Nu sterge. Nu calca. Daca eu am fost rau... bag-o pe aia cu blandetea. Fii bun pentru ca alegi. Nu propovadui binele decat celor care vor sa asculte, nu iti face un plan, nu adera la al altuia. Nu spune mai departe ca va fi curand sau ca nu va fi. Planul nu exista... Si daca exista, nu e bun. Si daca nu e bun, sa nu ne temem... Poate suntem corijentii vietilor anterioare si trebuie sa umblam desculti in drama vaii mortii... Nu ma tem, pierderile nu sunt decat parte din excursia asta, colegule de autocar!
In continuare, te stimez. Citindu-te pe tine am citit mai departe moartea, ca "opus" al tau. Am citit-o cu ochii larg deschisi si cu inima descuiata, datorita tie. Mi-am facut rau, am facut rau si altora... Doar am intrezarit Valea Mortii si mi-a fost prima data frica. Sper sa nu ma tem cand testul va cere invers, si anume cand (daca) o voi strabate. Fii bun cu altii, ca poate au nevoie de un imbold, nu ii amagi pe altii sa fie cand rostul lor nu e asta.
PS: Poate imi dai intr-o forma sau alta, te rog, raspuns la intrebarea "De ce imi pasa?" Adica, pasatul a adus rau, pentru ca a adus dupa sine implicare, si cu implicare transformare, denaturare... De ce imi pasa de lume... poate nu asta e scopul. (nu ma uit la tv, asa ca nu te obosi in emisiune :)
Publicat de alexandru la 13:19 4 comentarii
Arhivă blog
• ▼ 2009 (7)
o ▼ mai (7)
La revedere
Perseverenta si multumiri
Cine e primul, spiritul sau gaina?
Speranta, incotro?
Sa multumim uneltelor
Sa nu fim unelte
De ce alegem
va rog, indulgenta...
31 mai 2009
La revedere
Acesta a fost ultimul articol. Va multumesc pentru rabdare. Nu doresc sa mantuiesc pe nimeni... Nu stiu daca macar pe mine o sa reusesc. Sa curga lumea asa ca pana acum, sau dupa un nou plan. Cred ca vom supravietui.
Nu este un bilet de adio :). Va salut, ma inclin!
Lumina si libertate! (inca nu au murit de tot)
Later edit: Fac acest gest pentru ca 1) am treaba, 2) sunt, nu perseverent, ci consecvent. Precizez ca am declarat carei secte apartin, spre deosebire de persoane care, in ciuda pozitiei privilegiate, nu o fac, neprecizand nici rolul pe care il au in marea schema care nu e a lor, nici a urmasilor lor, nici a urmasilor urmasilor lor. Salutari!
Publicat de alexandru la 19:33 17 comentarii
Perseverenta si multumiri
Trebuie sa ii multumesc lui Oreste pentru ca imi da teme de gandire si vorbire :).
Explicasem mai devreme in primul articol de pe acest blog, datorat (sau cauzat:)) lui Oreste, cam care e parearea mea cu planul binelui si ce arcuri il imping pe el la suprafata. Nu am gasit altceva mai bun decat sa raspund aici pentru cei interesati de parerile mele. Este un exercitiu in primul rand de intentie si mai apoi de retorica. Cred ca traim vremurile tuturor posibilitatilor si mai cred ca daca ne straduim un pic putem demonstra orice. Singurul argument pe care mi-l pot aduce in favoarea-mi e ca eu nu am scop, ceea ce ma face inofensiv, cosmic vorbind.
Perseverenta? Uau. Perseverenta e speranta, e Sisif, e nefinita, e urmarirea scopului pana la capat. De ce acel scop, oricare ar fi, este atat de important incat merita urmarit? ce ofera el? nu este universul infinit? avem un punct terminus? ni se termina incarnarile? ne GRABIM undeva? si daca nu ne grabim, de ce pastram directia?
Daca ati vazut vreun documentar de-al lui Michael Tsarion (paranoid schizopat, conspirationist, dar simpatic) ati cunoscut cum vede el perseverenta. Masonii (imi cer scuze, e discursul lui) au cateva atribute: cunoasterea dusmanului, cunoasterea momentelor cheie de actiune, puterea de sacrificiu suprem, dar cel mai important RABDAREA. Toate insumeaza pe litere: Perseverenta. Nu vad de ce un om simplu care traieste maxim 140 de ani ar avea rabdare... De ce ar astepta sa se intample vreun nustiuce fantastic, astfel incat existenta lui sa merite?
De ce ne fortam in directii liniare? Nu vedem in cate directii ne este atrasa mintea? Avem nevoie sa le oprimam pentru a persevera?
Bun, sa perseveram pentru a deveni mai buni. Dupa ce devenim toti mai buni, ce ramane de facut? Nu asta e amuzamentul? sa incercam intr-o lume imperfecta? sa fim vitregiti de ea si sa reusim sa izbavim? Creierul uman functioneaza doar prin analogie. E singurul mijloc de rationalizare pe care il stapanim.
Sa cautam, zic, chiar impreuna! Nu ma pot opune cand si eu fac asta imrpeuna cu voi. Dar sa nu fortam membrele omenirii... Poate nu stim noi cand e ea gata de salt. Sa nu cadem in rapa cu totii deodatata. Sa nu uitam ca o flota se deplaseaza cu viteza celui mai incet vas, nu cu viteza medie a tuturor. Din 6mld de suflete, daca e unul prima oara aici, si nu stie mersul, de bine si rau? Poate de unde vine el nu se punea problema asa...
Argumentati si contra-argumentati! Totul!
PS: daca e asa de usor de verificat o conotatie masonica (iar is un vitel manipulator si paranoic) de ce nu o facem totusi? Google - la naiba!
Oreste, te rog sa nu te superi. Nu iti vreau raul. Chiar imi esti un partener de discutie. Nu vreau sa te schimb in vreun fel. Se poate ca eu sa gresesc amarnic. Insa ne folosim de acelasi litraj de creier... si trebuie sa argumentam egal.
Publicat de alexandru la 18:06 0 comentarii
Cine e primul, spiritul sau gaina?
Pentru Dan, cel care ma considera egalul sau, desi e cel putin dublul meu. :)
Urmeaza acele elucubratii de care iti povesteam in particular. Va sfatuiesc sa faceti o conventie cu autorul si sa luati anumite paragrafe ca metafore temporale sau faptice.
Ai intrebat la un moment dat, in discutia cu sirul lui Fibonacci ( http://codulluioreste.blogspot.com/2009/05/normal-0-microsoftinternetexplorer4_1996.html#comments ), despre relatia de incluziune posibila intre lumea spiritului si Univers.
O sa iti raspund prin lucruri pe care si eu le-am reperat recent, ba din auzite, ba din citite, ba din minte mestecate. Mi se pare in felul urmator: infinitul si spiritul asa cum le cunoastem sunt introduse in secolul XVI de iluminati (nu neaparat cu "I" mare) care au trait in Anglia. Ei au contactat prin metode magice spirite superioare din alte dimensiuni (conventia cu autorul, va rog). Aceste contacte erau de felul pe care le-ar provoca o furncica inspre un om, va dati seama de diferenta de nevoi, perceptie, putere de intelegere etc. Acele adevaruri relevate atunci sunt in mare parte cunoscute azi, cel mai important dintre ele fiind dublul infinit in care traim - micro si macro - cosmic. Alte adevaruri sunt duse de acesti maestri initiati mai departe pentru a da cea ce numim societate moderna cu tot progresul de atunci pana acum, fabulos sau morbid, cum o fi.
O alta idee fabuloasa, la mintea cocosului, de altfel, am intalnit-o recent. Ea spune asa: emotiile sunt pentru spirit ceea ce mintea noastra percepe de la corpul nostru fizic drept senzatie pura sau satisfactie a simturilor primare. Se poate interpreta si altfel, pentru ca mintea le simte si nu spiritul, de care suntem inconstienti in mod curent. De fapt, poate emotiile sunt acele activitati motrice constiente pe care le transmitem corpului pentru a umbla in doua picioare, de exemplu.
Deci, uite trei verigi ale infinitului comunicand intre ele subtil. De la nivelul de inteligenta al organului intern spre inteligenta mareata a mintii si mai departe spre neintelesul spirit. Asa cum de la inteligenta celulei proprii putem "cobori" pe lantul inteligentei spre cel macromolecular, tot asa putem "urca" spirala catre acele entitati spirituale care, conform lantului din trei entitati de care vorbeam, ne includ, de fapt. Exista si entitati inteligente care sunt paralele cu noi, in sensul incluziunii, nu le includem dar suntem impreuna inclusi intr-o alta multime. Si iata cum am dat o mare satisfactie teoreticienilor multimilor.
Inca un argument al incluziunii: un bun prieten mi-a destainuit acum ceva timp ca el vrea sa se reapuce de matematica. Spune ca totul se poate explica prin ecuatii etc. Eu cred ca matematica este doar ceea ce poate percepe mintea noastra in univers. E ca si cum ai spune ca toate culorile luminii sunt cele pe care le vedem, ignorand spectrul complet, cu atatea lungimi de unda straine retinei. Poate ca matematica este ceea ce ne explica noua realitatea fizica spre care cu precadere tindem sa credem ca apartinem, lasand spiritul neexplicat, nenecesar. Dar simtim ca e acolo... Poate matematica este inteligenta rinichiului, fara de care restul s-ar sincopa in pietre etc.
Daca aceasta lume are aspecte fizice de nestramutat, care pot functiona, la o adica, si fara spirit, inseamna ca ele formeaza o multime care nu include spiritul. Macar mintea noastra poate fi convinsa de asta, oricat de neadevarat ar fi. Atunci, spiritul si lumea fizica sunt doua multimi incluse evident, in alte cutii de tip "Iona", colege paralele sau intrepatrunse, inconstiente macar una de alta, spre infinit.
Nefinitul universului este dubios, mental vorbind. Baietii care cauta de zor particula lui Dumnezeu... Acea particula am inteles ca e cea care da masa atomilor... Problema ei este ca ea apare din nimic, din infinit, deodata. De asemenea, infinitul nu este suma a multor lucruri, pentru ca aceasta suma ar da un rezultat finit, paradoxal, in afara cazului in care multimile sunt infinite, sau in numar infinit, definirea prin sine fiind ilegala logic si academic vorbind.
Cred insa, ca spiritul este inclus in univers, si prin moarte vom afla raspunsul. Nu indemn la sinucidere, pentru ca excursia pana acolo e fabuloasa, iar rezultatul infinitului merita asteptat.
Inca una: lantul de incluziuni de care vorbeam... el poate nu este infinit in ambele sensuri, mai degraba fiind circular, asa cum invatam de la fizica noua, cuantica.
Salutari si mult spor in cautari!
Publicat de alexandru la 13:51 0 comentarii
27 mai 2009
Speranta, incotro?
Pe asta am clocit-o de ceva vreme, atunci cand brevetasem expresia "speranta moare ca proasta". V-am intrigat?
V-ati gandit vreodata ca noi suntem programati, spre deosebire de animale, cu speranta? Ati vazut vrun hamster gandindu-se nostalgic la trecut si cu asteptari de la viitor?
Oare nu este speranta acea "prima directiva" a lui Asimov? Oare nu este ea cea care ne deschide canalul de receptie a minciunii si amagirii? Intrebati-va sincer cand ati trait ultima oara in prezent. Va ajut oleaca. Atunci cand ne trezim ne gandim ce o sa mancam dupa ce ne spalam. Cand mancam ne gandim la drumul aglomerat pana la munca. In timpul drumului pana la munca ne gandim la ce avem de facut in ziua respectiva. La munca ne gandim ce bine ar fi fost la o bere sau la ce o sa facem acasa, impreuna cu cei dragi. Acasa, seara, ne gandim la soarta umanitatii si a noastra, a copiilor nostri si, evident, la ziua de maine.
"Hai ca la anul poate e mai bine?" Sa renuntam la acest canal de amagire. Sa ne bucuram acum de ce avem, sa cumpanim urmatoarele 10 minute. Sa ne facem planuri de viata sau pentru ziua de maine fiind constienti ca ni se poate intampla oricand o revelatie ce ne va duce pe alt drum. Sa nu ne legam de gardul predestinarii si de garofita nesansei sau a sperantei.
Sa va fie lumina!
Publicat de alexandru la 19:14 6 comentarii
Sa multumim uneltelor
Va multumesc si va imbratisez (scurt, insa) pentru ca fara voi si marile "voastre" planuri nu as fi eu liber!
Sunteti reperul, punctul de inghet al apei, particula pe care vazand-o, o pot masura pe a lui Dumnezeu.
He he, suntem prizonieri reciproci in chestia asta numita explorare. Voi poate aveti fular si clapari, dar eu sunt mai bun... nici macar harta nu am. Va pup!
Publicat de alexandru la 17:46 3 comentarii
Sa nu fim unelte
As dori acum, ca tot ma impinge naiba sa particip la "net", sa continui discursul pe care nu mi l-am propus decat spontan, si prin care incerc doar sa echilibrez lucrurile.
Binele este folosit de multe ori in negotul de suflete... Vrei sa le fie bine copiilor tai? vrei sa transformi lumea si sa fii tinut minte? vrei sa ajuti oamenii sa le fie bine? Iti spunem noi cum sa faci! Nasol! mai ales daca va cititi interogatiile de mai sus imaginandu-va ca sunt emanate de un ranjet sinistru. Atunci de ce o gura de aur, un om bland care pare intelept, este ascultat si rabdator ar da credibilitate unei retete exterioare noua? Fie ea si o reteta de Bunatate.
Nu zic, daca nu ar fi unii care sa zica aceste lucruri, ar fi uitate. Insa, ei nu trebuie sa traga pe nimeni de maneca, nu trebuie sa se puna in fata ta si sa agite mainile, nu trebuie sa iti intinda curse ca mesajul lor sa strabata.
Nu trebuie ca cei care au condus lumea pana aici sa fie pusi de o parte sau alta a lumii, ei fiind actori si regizori in toate nuantele de gri ale actiunii umane. Putem sa dam vina pe ei ca planeta este, iata, in rahat, insa nu putem sa uitam ca ea poate este acolo conform unui plan si ca nu va fi scoasa decat de aceiasi baieti isteti. Evident, in schimbul a ceea ce vor ei, ce-o fi aia, ca nu mai intreb, m-au plictisit deja.
Mersul la vot, speranta zbierata din bojoci, gadilarea ieftina a spiritului de tip "toti suntem speciali" (nu zic, iar, ca n-o fi asa - dar tonul... tonul!) sunt mecanisme de angoasare a unora si de anesteziere a altora. Nimeni nu traieste viata proprie ci sperante induse, uitand cum e sa fii sincer cu tine.
Nu vreau sa manjesc nume, nu vreau sa dobor idei, pun intrebari si eu, ca vitelul la poarta noua. Eu ma dezagesc foarte repede de oameni si idei, trec repede peste ce au de oferit pentru ca cei mai multi sunt liniari. Prietenii care inca nu m-au dezamagit evolueaza incontinuu, oamenii cu care pot vorbi liber sunt si ei in cautari si nu renunta. "Pomul trebuie judecat dupa roadele pe care le da"... dar sa nu ne uitam la umbra lui ca sunt multi fructiferi in lume... sa vedem ce au si ei de zis, sa ascultam mult si din toate partile, ca altfel trepanare se cheama.
Sa ne fereasca sfantul sa fim scindati in fiinta si mai ales in specie. Cautarile de care vorbesc nu au o concluzie si nu se termina, cu drumul ramanem cand plecam de aici... E ca si cum ai merge in Atena si ai manca numai la Mc'rahe, ai vizita doar zona hotelului si gata. Sper, inca, sa nu fie printre noi unelte care transforma lumea in speranta ca vor fi iertati de cei ce le manuiesc. Nu o sa fie ridicati la cer, ci abandonati, nu vor afla raspunsuri, ci noi intrebari, ca dependentii de opiu, permanent anesteziati, spre moarte.
Sa fim buni, dar prin noi, si sa ii facem pe altii care vor si asta e natura lor sa fie... Sa nu uitam ca cei care sunt "rai" au rostul lor, ori ca test pentru cei buni, ori ca rasplata pentru ce li s-a petrecut demult in alte ere.
Sa nu fim buni prin planurile altora, sa nu votam, sa nu ne supunem, sa nu credem decat in ceea ce simtim. Fara slogane eftine spuse semi-intelectualilor de se cred formatori si nu interlocutori. Sa nu credem in cei ce se vor prezenti si simt amenintari, sa nu uitam ca sunt mai pacaliti decat noi pentru ca ei au vazut primul raspuns si au crezut ca le vor capata pe toate.
La buna vedere, mari maestrii ai pacalelii proprii! Si noi astia, cati mai suntem, sa nu fim unelte! Mana care tine ciocanul este condusa de cap, iar capul de nevoi, iar nevoile de supravietuire, iar supravietuirea de naiba stie ce. :)
Publicat de alexandru la 16:03 1 comentarii
26 mai 2009
De ce alegem
Binele tau nu este binele meu.
Din consideratiile mele filosofice recente:
Binele se deosebeste de Rau pentru ca NU ARE UN PLAN. Raul are nevoie de plan pentru ca el trebuie sa cuprinda ca sa supravietuiasca. Nu am fi buni daca nu ar fi altii rai, asa cum nu am vrea sa fim liberi daca nu am fi intai prizonieri.
Binele nu are un plan pentru ca el doar exista si se manifesta prin toti. Unii alegem sa il luam in brate altii nu alegem in general asa ca murim in rau.
Liberul arbitru este cea mai puternica arma. Alegerea pe care o fac eu cu mine in mintea mea de a nu face rau este puterea de care ma ajut zilnic. Faptul ca pot fi constient de alegeri ma ridica deasupra celor care sunt sclavii naturii lor bune sau rele.
Sa zicem ca ma supun unui sef in timpul meu de lucru. Poate el este cel mai antipatic om pe care l-am intalnit. Daca eu aleg intre a ii raspunde cu rautate sau cu violenta (pot, de exemplu, sa il infund cu capul in veceu si trag apa, dupa care sa plec la mare si de acolo, pe jos si inot spre Peru) si a continua greaua calatorie care imi este pusa in fata pentru a progresa spiritual, atunci sunt mai puternic, intreg spiritual, dar mai ales liber.
Nu cred in binele colectiv. Nu definesc binele ca acea indestulare fizica, mentala, pamanteasca. Binele este superior acestora - te poti bucura de toate, timp in care sa fii raul pamantului. Binele generalizat sau adunat in cocoloase mari trage dupa sine un rau la fel de coagulat, mai grav si mai subversiv. In primul rand, lipsa alegerii de a fi bun este un mare rau.
Incheiere pentru tine, d-le Oreste: Nu judeca. Nu sterge. Nu calca. Daca eu am fost rau... bag-o pe aia cu blandetea. Fii bun pentru ca alegi. Nu propovadui binele decat celor care vor sa asculte, nu iti face un plan, nu adera la al altuia. Nu spune mai departe ca va fi curand sau ca nu va fi. Planul nu exista... Si daca exista, nu e bun. Si daca nu e bun, sa nu ne temem... Poate suntem corijentii vietilor anterioare si trebuie sa umblam desculti in drama vaii mortii... Nu ma tem, pierderile nu sunt decat parte din excursia asta, colegule de autocar!
In continuare, te stimez. Citindu-te pe tine am citit mai departe moartea, ca "opus" al tau. Am citit-o cu ochii larg deschisi si cu inima descuiata, datorita tie. Mi-am facut rau, am facut rau si altora... Doar am intrezarit Valea Mortii si mi-a fost prima data frica. Sper sa nu ma tem cand testul va cere invers, si anume cand (daca) o voi strabate. Fii bun cu altii, ca poate au nevoie de un imbold, nu ii amagi pe altii sa fie cand rostul lor nu e asta.
PS: Poate imi dai intr-o forma sau alta, te rog, raspuns la intrebarea "De ce imi pasa?" Adica, pasatul a adus rau, pentru ca a adus dupa sine implicare, si cu implicare transformare, denaturare... De ce imi pasa de lume... poate nu asta e scopul. (nu ma uit la tv, asa ca nu te obosi in emisiune :)
Publicat de alexandru la 13:19 4 comentarii
Arhivă blog
• ▼ 2009 (7)
o ▼ mai (7)
La revedere
Perseverenta si multumiri
Cine e primul, spiritul sau gaina?
Speranta, incotro?
Sa multumim uneltelor
Sa nu fim unelte
De ce alegem
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Oreste?
Ca unul care ti-a fost "dusman" de opinie... imi pare rau ca ai luat decizia asta. Chiar acum intrasem sa iti transmit urarile care ti se cuvin. De bine, carevasazica. Am ajuns, ca dupa o lunga pauza, sa iti inteleg actiunile, aproximativ macar.
Si eu vreau sa iti multumesc tie, asa cum ai facut si tu celor care si pe mine m-au ajutat.
Sper sa revii curand. Pana atunci, mult spor in bine!
Si eu vreau sa iti multumesc tie, asa cum ai facut si tu celor care si pe mine m-au ajutat.
Sper sa revii curand. Pana atunci, mult spor in bine!